În acea seară, Elena a așezat păturica roz într-un sertar din bucătărie.
Nu a aruncat-o.
Nu a dăruit-o altcuiva.
A păstrat-o.
Pentru că încă spera.
Spera că într-o zi Andrei va apărea la poarta fermei.
Nu cu pretenții.
Nu cu scuze rostite din obligație.
Ci cu smerenie.
Iar atunci, sertarul se va deschide.
Păturica va ajunge la nepoțica ei.
Și poate că, odată cu ea, se va vindeca și relația dintre o mamă și fiul pe care nu a încetat niciodată să-l iubească.
