Mara n-a răspuns.
Nici nu mai era nevoie.
Andreea a oftat, de parcă eram eu cel imposibil.
— Ai plătit pentru ajutor. Eu am gestionat casa.
— Tu numești asta gestionare?
— Eu o numesc disciplină.
Mara a tresărit la cuvântul acela. A fost suficient.
Am înțeles atunci că nu fusese o zi proastă, nu fusese o neînțelegere. Fusese viața ei, chiar sub acoperișul meu, în timp ce eu trăisem lângă ea fără să văd.
Am trimis-o pe Mara sus, să se spele pe mâini și să se liniștească. Câteva minute mai târziu, stăteam în bucătărie, încercând să-mi țin furia sub control. Andreea mă privea atent, ca și cum aștepta să greșesc.
— Nu mă dai afară, a spus calm. Hai să nu ne prefacem.
— Pleci.
— Nu. Negociem.
— Ai amenințat-o folosind ceva ce nu putea controla.
— Am folosit ce aveam, m-a corectat ea. Tu ai fi făcut la fel.
— Niciodată.
Atunci Andreea a ridicat telefonul.
