Dar înțelegea că mătușa ei era tristă.
Lucian s-a ridicat și a venit lângă mine.
Pentru prima dată după mulți ani, nu s-a mai ascuns în spatele tăcerii.
— Mamă, ai depășit orice limită.
Cristina l-a privit uimită.
— Îi iei partea ei?
— Nu.
Iau partea soției mele.
Și a familiei mele.
A făcut o pauză.
— Emma nu este obligată să suporte jigniri doar pentru că ești mama mea.
În bucătărie s-a făcut din nou liniște.
Cristina a încercat să schimbe tonul.
— Eu doar încercam să…
— Nu.
Ai încercat să o umilești.
Și ai greșit.
Pentru prima dată, Cristina nu a mai găsit niciun răspuns.
Și-a luat geanta.
S-a îndreptat spre ușă.
Înainte să iasă, s-a întors spre noi.
— O să regretați.
Lucian a deschis ușa.
— Când vei putea veni fără să jignești pe nimeni, vei fi binevenită.
Până atunci, nu.
Ușa s-a închis încet.
