O oră mai târziu, poliția a ajuns.
Le-am arătat buchetul și le-am explicat povestea celor trei trandafiri marcați.
La început, și polițiștii au crezut că poate era doar o coincidență.
Dar când unul dintre agenți a examinat florile mai atent, expresia feței lui s-a schimbat brusc.
— Doamnă, ați făcut foarte bine că ne-ați sunat.
A scos cu grijă cei trei trandafiri marcați.
În interiorul tulpinilor erau ascunse mici bucăți de hârtie.
Pe prima scria:
„Nu ar fi trebuit niciodată să ai încredere în el.”
Pe a doua:
„Nu îți spune tot adevărul.”
Iar pe a treia nu era decât o singură dată.
O dată pe care am recunoscut-o imediat.
Era ziua în care eu și soțul meu ne întâlniserăm pentru prima dată.
Mă uitam la agent complet șocată.
— Cine ar putea să-mi trimită așa ceva?
În acel moment, telefonul meu a sunat.
Era soțul meu.
Am răspuns, dar în loc să aud vocea lui, am auzit vocea unui bărbat necunoscut.
— Soțul dumneavoastră nu poate vorbi cu dumneavoastră acum. Dacă vreți să-l mai vedeți, trebuie să mă ascultați.
Mi s-a făcut sângele rece.
— Cine sunteți?
După câteva secunde de liniște, bărbatul a răspuns:
— Sunt cel care a încercat să vă avertizeze în legătură cu el acum 15 ani.
Am rămas nemișcată.
Pentru că în acel moment am înțeles un lucru.
Acele flori nu erau un cadou romantic.
Erau un semnal secret prin care cineva cerea ajutor.
Iar cel mai înfricoșător lucru era să realizez că persoana în care aveam cea mai mare încredere putea fi chiar cea de care trebuia să mă protejez.
