A mers la mormântul adevărat al tatălui său.
Matei îi dezvăluise locația după proces.
Era un loc simplu, într-un sat unde Nicolae copilărise.
O cruce modestă.
Flori proaspete.
Și liniște.
Darius a rămas acolo mult timp.
— Ai avut dreptate, tată, a spus încet. Adevărul a fost suficient.
Vântul a mișcat ușor iarba din jur.
Pentru prima dată după mulți ani, nu mai era fostul deținut.
Nu mai era fiul trădat.
Nu mai era omul căruia i se furase viața.
Era doar Darius.
Iar în fața mormântului a înțeles că cea mai mare moștenire pe care i-o lăsase tatăl său nu erau documentele sau firma recuperată.
Ci șansa de a-și recâștiga numele.
