Un adolescent bursier, copil de fost condamnat, admis la Facultatea de Medicină din București.
Într-o seară, Alexandru a venit la mine cu un dosar sub braț.
— Domnule Hârjoi, am cifrele pe primul an.
L-am privit atent.
— Și?
— Profitul a crescut.
Am râs.
— Cum așa?
— Oamenii au început să aibă încredere. Când știu că nu sunt tratați ca niște cifre, se întorc.
Atunci am înțeles ceva ce nu pricepusem în zeci de ani de afaceri: respectul nu e o cheltuială. E o investiție.
Într-o dimineață, m-am dus din nou, fără anunț, într-un magazin. De data asta îmbrăcat simplu, dar curat. M-am plimbat printre rafturi.
O casieră tânără a zâmbit și m-a întrebat dacă mă poate ajuta cu ceva.
Un angajat aranja marfa și saluta fiecare client.
Nu știau cine sunt.
Și asta era cel mai important.
