Nu ți-am spus nimic pentru că nu aveam dovezi suficiente și nu voiam să-ți dau speranțe false.
Când am aflat cine este, era deja prea târziu pentru mine.
Dar nu pentru voi.
Iartă-mă.
Maria.”
Am terminat de citit și am rămas nemișcat.
Parcul continua să trăiască în jurul nostru.
Copii alergau.
Păsările se auzeau printre copaci.
Iar lumea mea tocmai fusese răsturnată.
— Este adevărat? am șoptit.
Sofia a scos un dosar.
— Am făcut test ADN înainte să vin.
Mi-a întins rezultatele.
Nici nu era nevoie să citesc toate paginile.
Concluzia era clară.
Probabilitate de rudenie biologică: peste 99%.
Am închis ochii.
Șaizeci de ani.
Șaizeci de ani în care am crezut că ne-am pierdut copilul.
Șaizeci de ani în care ea trăise fără să știe cine este.
— Mama adoptivă a aflat adevărul abia înainte să moară, a spus Sofia încet. A găsit documente ascunse de părinții ei.
— Și de aceea ai început să cauți?
— Da.
