Matei zâmbea.
— Pentru că vreau să demonstrez ceva.
Ziua examenului a venit.
Apoi au trecut zilele de așteptare.
Și, într-o dimineață de iunie, curtea școlii s-a umplut de elevi și părinți.
Toți așteptau afișarea rezultatelor.
Matei stătea lângă bunica lui.
Bătrâna îi strângea mâna atât de tare încât aproape îl durea.
— Ai făcut tot ce ai putut.
— Știu.
— Asta contează.
În apropiere se afla și doamna Carmen.
În jurul ei erau câțiva dintre elevii care făcuseră meditații.
Toți păreau încrezători.
La câteva minute după ora anunțată, directorul a ieșit cu listele.
Le-a afișat pe panou.
În secunda următoare, mulțimea s-a apropiat.
Apoi s-a făcut liniște.
O liniște ciudată.
Neașteptată.
Matei a privit lista.
A clipit.
A mai privit o dată.
