— Am fost crudă.
— Ați fost sinceră. Nu m-ați vrut niciodată în familia dumneavoastră.
— Dar nici nu mi-am dorit ca nepoții mei să trăiască astfel.
— Dar eu? Pentru mine era în regulă?
Nu răspunse.
Sofia deschise unul dintre pachete și scoase o păpușă roz.
Ochii i se umplură de bucurie.
— Este a mea?
— Da, iubita mea, șopti doamna Valentina.
Maxim nu se atinse de cadouri.
Stătea lângă un dulap vechi din colțul camerei și răsucea nervos marginea tricoului.
Soacra observă.
— Ce este acolo?
— Nimic, am răspuns repede.
Maxim mă privi.
Apoi se uită la bunica lui.
— Sunt actele lui tata.
Mi s-a tăiat respirația.
— Ce acte?
Băiatul deschise dulapul și scoase de sub o pătură un dosar negru.
— L-a uitat aici când ne-a adus. Am vrut să i-l dau, dar apoi l-am auzit spunând la telefon că fără dosarul acesta mama nu va putea dovedi niciodată cui aparține cu adevărat casa.
Soacra îi smulse dosarul din mâini.
Înăuntru erau copii după actele fostei noastre case, extrase bancare, un contract cu o agenție imobiliară și mai multe documente care purtau semnătura mea.
O semnătură falsificată.
