— Nu se termină aici.
L-am privit în liniște.
Cu câteva luni înainte, acea amenințare m-ar fi făcut să tremur.
Acum nu mai avea aceeași putere.
Pentru că vedeam ceva nou în ochii lui.
Frică.
Frica de a nu mai controla pe nimeni.
Frica de a fi văzut exact așa cum era.
Judecătorul a bătut cu ciocănelul.
— Ședința s-a încheiat.
Oamenii au început să se ridice.
Bianca a plecat prima.
Nici măcar nu s-a uitat înapoi.
Radu a rămas singur.
Complet singur.
Eu am coborât încet treptele tribunalului împreună cu mama.
Afară era o după-amiază luminoasă de primăvară.
Am tras aer adânc în piept.
— Îmi pare rău că nu ți-am spus mai devreme adevărul, a spus mama.
Am zâmbit.
