Mâinile îmi tremurau atât de tare încât abia reușeam să țin hârtia.
Ana stătea lângă mine și privea verigheta.
— Este a lui tati?
— Da, puiule.
Ochii i s-au umplut de lacrimi.
— Știam eu că n-ai pierdut-o.
Acele cuvinte m-au lovit mai puternic decât orice.
Am desfăcut biletul.
Mesajul era scurt.
Doru îmi explica faptul că tatăl lui lucrase cândva la casa funerară unde fusese depus Rareș.
Ani la rând furase obiecte de la familiile îndurerate.
Ceasuri.
Inele.
