— Îmi pare rău.
Poate că vorbea sincer.
Poate că îi era teamă.
În acel moment nu mai conta.
— Nu mai este despre tine, Andrei.
Am plecat înainte să răspundă.
Afară, aerul era răcoros.
Fiul meu s-a trezit și a deschis ochii pentru prima dată în acea dimineață.
M-a privit câteva secunde.
Apoi s-a liniștit la auzul vocii mele.
L-am strâns ușor la piept.
Dosarul roșu nu îmi oferise răzbunare.
Îmi oferise adevărul.
Iar adevărul făcuse ceea ce nici frica, nici amenințările și nici minciunile nu reușiseră vreodată.
Ne redase viitorul.
