— Nu.
Am auzit foarte bine ce ați spus.
S-a apropiat de pătuțul copilului.
— Acesta este fiul meu.
Și femeia pe care tocmai ați umilit-o este mama lui.
Nimeni nu a mai spus nimic.
Mama și-a dres glasul.
— Noi doar eram îngrijorați pentru viitorul ei…
Am izbucnit într-un râs amar.
— Serios?
Am luat dosarul de pe noptieră și l-am ridicat.
— Atât de îngrijorați, încât ați venit în maternitate cu actele prin care voiați să renunț la partea mea din firma familiei?
Asistenta s-a uitat surprinsă spre părinții mei.
Mama a încercat să ia dosarul.
Am tras mâna.
— Nu-l mai atingeți.
Andrei l-a deschis și a răsfoit câteva pagini.
Privirea i s-a întunecat.
— Ați venit în salonul unei femei care a născut cu câteva ore înainte ca să o convingeți să-și cedeze averea?
Niciunul dintre ei nu răspundea.
— Impresionant.
Vocea lui era calmă.
Dar tocmai calmul acela îi speria.
A închis dosarul și l-a întins unuia dintre avocații care îl însoțeau.
— Păstrați-l.
Ar putea deveni foarte util.
Mama a făcut un pas înainte.
— Nu este treaba dumneavoastră.
