Când am ajuns acasă și mi-am găsit soacra pe hol, cu trei valize pregătite de mutare, am înțeles că depășise orice limită. Dar ceea ce mi-a spus în secunda următoare m-a făcut să-i răspund fără să clipesc: „Ai cheltuit toți banii pe fiul tău, iar acum crezi că poți locui în apartamentul meu?”

Ovidiu s-a mutat împreună cu mama lui într-un apartament închiriat.

BMW-ul pe care îl visase atât de mult a fost vândut după câteva luni, pentru că nu-și permiteau întreținerea și ratele.

Eu am rămas în casa bunicii mele.

Am renovat-o exact cum îmi dorisem mereu.

Am schimbat mobilierul, perdelele și culorile pereților.

Pentru prima dată după mulți ani, fiecare colț din casă îmi aducea liniște.

Într-o zi, o prietenă m-a întrebat:

— Nu-ți este dor de Ovidiu?

Am privit pe fereastră spre grădina în care bunica mea plantase cândva trandafiri.

Am zâmbit.

— Nu.

Mi-era dor doar de liniștea pe care o pierdusem.

Iar acum, în sfârșit, am găsit-o din nou.