Alina a coborât cu fața albă.
Nu mai era femeia sigură pe ea din urmă cu un minut.
Părea că nu înțelege ce se petrece.
— Ce faci? Ești nebun? Trebuie să plecăm!
Radu a rămas drept în fața ei.
Privirea lui era calmă.
Și tocmai calmul acela era înfricoșător.
— Pleci singură.
Ea a râs scurt, nervos.
— Nu vorbești serios.
— Ba foarte serios.
A arătat spre valiză.
— Ia-ți lucrurile.
Vocea îi devenea tot mai grea.
— Mi-am rupt spatele zece ani printre străini ca să-ți ofer confort, haine, vacanțe, tot ce ai vrut. Iar mama mea a îmbătrânit singură în casa asta.
A făcut un pas mai aproape.
