— Am venit să vă mulțumesc.
Ea a dat din cap.
— Nu mie.
L-a condus la o masă unde stătea Diana.
Tânăra s-a ridicat emoționată.
— Bună seara, domnule Munteanu.
Iulian a privit-o câteva secunde.
Apoi a zâmbit.
— Acum înțeleg.
— Ce anume?
— Că ajutorul făcut la momentul potrivit nu dispare niciodată.
Diana a coborât privirea.
— Mama spune mereu că atunci când cineva te ridică de jos, nu trebuie să uiți.
Iulian a simțit un nod în gât.
În lunile următoare, relația cu fiul său s-a schimbat și ea.
Marius l-a căutat.
La început stângaci.
Apoi mai des.
Într-o zi, a recunoscut ceea ce evitase atât timp.
— Mi-a fost frică să pierd tot ce aveam.
— Și de aceea m-ai pierdut pe mine? — l-a întrebat Iulian.
Marius nu a avut răspuns.
Dar a rămas acolo.
Uneori, acesta este începutul unei împăcări.
În schimb, Elena nu s-a mai întors.
Și, pentru prima dată, Iulian nu a mai suferit din cauza asta.
Înțelegea acum că oamenii care pleacă atunci când pierzi totul nu erau, de fapt, alături de tine nici când aveai totul.
