CONTINUAREA – Lucian a privit când spre mine, când spre mama lui.
În bucătărie se făcuse o liniște apăsătoare.
Cristina a fost prima care a vorbit.
— Ei bine? Spune-i să-și ia lucrurile și să plece.
Lucian nu răspundea.
Eu am făcut un pas înainte.
— Doamnă Cristina… cred că ați uitat un detaliu foarte important.
S-a uitat la mine cu superioritate.
— Ce detaliu?
— Casa aceasta nu este a fiului dumneavoastră.
Este a mea.
Pentru o clipă a rămas nemișcată.
Apoi a râs.
— Ce prostii spui?
— Nu sunt prostii.
