Copiii crescuseră, iar în locul apartamentului înghesuit locuiau acum într-o casă luminoasă, cu o grădină mică, îngrijită doar atât cât să le facă plăcere.
Despre Matilda mai aflau din când în când câte ceva prin rude.
Se certase și cu ceilalți oameni care o ajutau.
Nimeni nu rezistase prea mult lângă ea.
Într-o duminică dimineață, cineva a bătut apăsat în poartă.
Luca a ieșit primul.
În fața lui stătea Matilda.
Părea mult îmbătrânită, dar privirea îi era la fel de aspră.
A intrat fără să aștepte invitația și s-a uitat prin curte.
— Frumos v-ați aranjat… vă merge bine.
Clara a ieșit pe terasă cu o cană de cafea în mână.
— Ce te aduce pe aici, mamă?
Matilda și-a îndreptat spatele.
— Am hotărât că la iarnă mă mut la voi. Casa mea s-a degradat, gardul cade, iar țevile trebuie schimbate. Camera de la etaj îmi ajunge. Și o să mă ajutați și cu reparațiile.
Aerul s-a făcut greu.
Clara și Luca s-au privit pentru o clipă.
Apoi Clara a coborât încet treptele.
— Mamă… noi nu te-am invitat să locuiești aici.
— Cum adică? Sunt mama ta!
— Tocmai de aceea îți voi spune adevărul.
Matilda a rămas nemișcată.
