Vocea îi tremura.
— Am completat toate formularele. Am trimis toate actele. Am făcut tot ce era nevoie.
Nu-mi găseam cuvintele.
— Biluța…
— Toată viața ai luptat pentru mine, tată.
A venit lângă mine și mi-a prins mâinile.
— Acum e rândul meu să fac ceva pentru tine.
În acel moment, am cedat.
Ani de oboseală.
Ani de sacrificii.
Ani de vise îngropate.
Totul m-a lovit deodată.
— Eu trebuia să-ți ofer ție lumea, am spus.
Ilinca zâmbi.
— Și ai făcut-o.
Apoi adăugă încet:
— Acum lasă-mă și pe mine să-ți ofer ceva înapoi.
Trei săptămâni mai târziu, stăteam în fața facultății.
Aveam emoții mai mari decât la primul meu examen din liceu.
Mă simțeam bătrân.
Nepotrivit.
Nesigur.
Dar Ilinca era lângă mine.
— Nu știu dacă pot face asta, i-am spus.
Ea s-a apropiat și m-a luat de braț.
Exact cum făceam eu când era mică.
