Dar zâmbetul i-a dispărut imediat când bătrânul a continuat.
— Testamentul nu vă include.
Fața amândurora s-a schimbat.
— Cum adică?
— Casa, terenul și tot ce dețin vor merge către persoana care mi-a fost alături atunci când aveam nevoie.
Fiul s-a încruntat.
— Despre cine vorbești?
În acel moment s-a auzit poarta.
Mihai tocmai intrase în curte cu două sacoșe de cumpărături.
Nu știa ce se întâmplă.
Nu știa despre discuție.
Nu știa despre testament.
Nea Vasile a zâmbit.
— Despre el.
Mihai a rămas nemișcat.
— Eu?
— Da.
Bărbatul a crezut că nu a auzit bine.
— Domnule Vasile…
— În ultimii ani, tu ai fost cel care a venit când aveam nevoie de ajutor. Tu ai fost aici când eram bolnav. Tu ai fost aici când nu aveam cu cine schimba o vorbă.
Fiica s-a ridicat brusc.
— Nu poți vorbi serios!
— Ba da.
— Suntem copiii tăi!
— Și unde ați fost în ultimii trei ani?
