Și acel motiv s-a văzut chiar în clipa în care motorul turat al mașinii a răsunat în fața sălii de nuntă. Invitații s-au oprit din dans și din conversații, întorcându-se mirați spre geamuri. Mașina albă, lucioasă, a intrat direct în curte, cu farurile aprinse ca două săbii de lumină.
Din ea a coborât ea. Nu mai era femeia plânsă, cu ochii roșii și umerii gârboviți. Purta o rochie simplă, dar elegantă, albă ca spuma laptelui, iar părul ei era prins într-un coc demn, cu câteva șuvițe rebele lăsate să-i mângâie obrajii. Pășea sigură, cu tocurile răsunând pe marmura rece, iar în privirea ei nu mai era supunere, ci o forță de care nimeni nu o crezuse capabilă.
Mirele a încremenit. Paharul cu șampanie i-a căzut din mână și s-a spart în sute de cioburi, semănând cu viața lui, pe cale să se facă țăndări. Amanta, cu zâmbetul fals înghețat pe buze, a prins mâna lui tremurândă, dar el a smuls-o imediat, incapabil să-și stăpânească teama.
