Și cum tot ce își dorea era o șansă adevărată.
După aproape o oră, directorul s-a ridicat și i-a întins mâna.
— Începem de luni.
Alex a rămas nemișcat câteva secunde.
— Serios?
— Foarte serios.
Bărbatul a zâmbit.
— Să știi ceva, băiete.
— Ce anume?
— În firma asta hainele se schimbă ușor. Caracterul, mai greu. Iar tu ai venit cu exact ce ne trebuie.
Pentru prima dată în dimineața aceea, Alex a simțit că poate respira normal.
Când a ieșit din clădire, ploaia se oprise.
S-a oprit câteva secunde și și-a privit pantofii uzați.
Dar acum nu i se mai păreau un motiv de rușine.
I se păreau dovada tuturor drumurilor pe care le făcuse ca să ajungă acolo.
În următoarele luni, Alex a muncit mai mult decât oricine din birou.
Ajungea primul și pleca ultimul.
Învăța repede.
Nu se plângea.
Nu căuta scurtături.
