Lacrimile au început să curgă pe obrajii Cătălinei.
— Dar după divorț… puteai să pleci. Era firesc.
Mama Silvia a zâmbit trist.
— Și să pierd doi nepoți și fata pe care am ajuns s-o iubesc? Ce fel de mamă aș fi fost?
Cătălina i-a prins mâinile.
— Credeam că o să mă urăști.
— Nu, mamă. Eu l-am crescut pe Radu. El răspunde pentru alegerile lui, nu tu.
A doua zi dimineață, febra începuse să scadă.
Mama Silvia pregătea ceai în bucătărie, iar copiii încă dormeau.
Cătălina a privit-o prin ușa întredeschisă și a luat o hotărâre.
Peste două zile urma să fie ziua femeii care îi schimbase viața.
Pentru prima dată după mulți ani, voia să-i spună cu voce tare ceea ce simțea.
Împreună cu copiii a pregătit masa.
Au făcut cozonacul după rețeta învățată chiar de la ea.
Au cumpărat garoafele albe pe care știau că le iubește.
Iar cei doi copii au desenat o felicitare.
Pe copertă scria stângaci:
„La mulți ani, bunica noastră!”
Sâmbătă dimineață, soneria a sunat exact la aceeași oră ca întotdeauna.
Mama Silvia a intrat cu sacoșele în mâini și s-a oprit în prag.
Masa era pregătită.
Florile erau așezate într-o vază.
Copiii o așteptau zâmbind.
— Ce-i aici? a întrebat ea, surprinsă.
