CONTINUAREA– Mama Silvia a rămas câteva clipe cu privirea în podea.
Și-a frecat încet mâinile, de parcă încerca să-și facă curaj.
— Pentru că nu am uitat niciodată promisiunea pe care mi-am făcut-o când eram de vârsta ta.
Cătălina a privit-o fără să spună nimic.
Femeia a tras adânc aer în piept.
— Când m-am măritat, aveam douăzeci și doi de ani. Soacra mea nu m-a acceptat niciodată. Îmi spunea că nu sunt destul de bună pentru fiul ei. Îmi număra fiecare greșeală, iar dacă făceam ceva bine, spunea că a fost doar noroc.
Vocea i s-a frânt pentru o clipă.
— Au fost seri în care plângeam singură în cămară, ca să nu mă audă nimeni. Iar soțul meu… tăcea. Exact cum a tăcut și Radu de prea multe ori.
Cătălina a simțit un nod în gât.
În toți anii petrecuți împreună, mama Silvia nu-i povestise niciodată despre acea perioadă.
— Într-o noapte, când eram însărcinată cu Radu, mi-am pus mâna pe burtă și mi-am jurat un singur lucru. Dacă voi avea vreodată o noră, n-am să o fac niciodată să simtă ce am simțit eu.
În cameră s-a lăsat liniștea.
— Când ai intrat prima dată în casa noastră, nu te-am văzut ca pe femeia fiului meu. Te-am văzut ca pe fata pe care n-am avut-o niciodată.\
