El a rămas tăcut.
— De astăzi, ce este al meu nu mai este de împărțit fără acordul meu.
A dat încet din cap.
Pentru prima dată părea rușinat.
Seara, mama m-a sunat.
— Ei, cum a fost?
Am început să râd.
— Exact cum ai zis tu.
Mama a râs și ea.
— Bun. Acum du-te mâine și ia slănina de la Lorena.
Am zâmbit.
— O să o împart.
— Cu cine?
— Cu oamenii care o apreciază.
Mama a tăcut o clipă.
— Așa e corect.
Iar pentru prima dată după mult timp, când am închis telefonul, nu m-am simțit vinovată că am pus limite.
M-am simțit liberă.
