Mariana a încercat să zâmbească.
— Și ce dacă? Tot fiul meu plătește acum toate cheltuielile.
Andrei a clătinat încet din cap.
— Nu, mamă.
Și-a băgat mâna în buzunar și a scos un alt teanc de hârtii.
— Când am rămas fără serviciu aproape un an, cine a plătit rata la mașină?
Tăcere.
— Cine a plătit întreținerea?
Tăcere.
— Cine mi-a cumpărat costumul cu care m-am dus la primul interviu?
A ridicat privirea spre invitați.
— Ana.
M-am uitat la el fără să pot spune un cuvânt.
Nu știam că își amintește toate acele lucruri.
— Când eu eram la pământ, ea m-a ținut pe linia de plutire. N-a spus nimănui. Nici măcar vouă.
Mariana își pierdea încet siguranța.
— Tot mamă îți sunt…
— Și tocmai de aceea mă doare că ai ales ani întregi să umilești femeia care mi-a fost alături când eu nu mai aveam nimic.
A arătat spre mine.
— Dacă astăzi am un serviciu bun, o familie și liniște, este și datorită ei.
Apoi vocea lui a devenit rece.
— Dar de fiecare dată când ai venit aici ai făcut-o să se simtă străină în propria casă.
Nimeni nu îndrăznea să scoată un sunet.
Până și copiii din camera alăturată încetaseră să mai alerge.\
