— Ce e interesant?
— Faptul că atunci când ceream un împrumut era doar moftul nostru. Acum, dintr-odată, casa vi se pare bună.
Curtea amuți.
Daniela își drese glasul.
— Nu trebuie să fii răutăcios.
— Nu sunt. Spun adevărul.
Maria se încruntă.
— Tot noi suntem vinovate?
În acel moment, Elena a făcut un pas înainte.
Vocea ei era calmă.
Dar fermă.
— Nu sunteți vinovate că nu ne-ați ajutat.
Maria părea ușurată.
— Exact.
— Dar nici nu aveți dreptul să vă comportați acum de parcă ați contribuit la ceva.
Zâmbetul femeii dispăru.
— Elena…
— Când strângeam fiecare leu, ne spuneați că suntem nebuni. Când munceam până noaptea târziu, râdeați de noi. Când am avut nevoie de ajutor, ne-ați întors spatele.
Maria nu mai spunea nimic.
— Casa asta este făcută din munca noastră. Din nopțile noastre nedormite. Din sacrificiile noastre.
Daniela coborî privirea.
— Nu ne-am gândit că vă va afecta atât…
— Ba da, v-ați gândit, răspunse Mihai. Doar că nu v-a păsat.
Vorbele lui au căzut greu.
Pentru prima dată, nimeni nu a mai avut replică.
Maria privi încet prin curte.
Pomii.
Florile.
