„Nici măcar nu m-au întrebat dacă sunt de acord… La masa din casa mea își împărțeau deja aproape un milion de lei, iar soțul meu vorbea despre moștenirea mea de parcă îi aparținea. Atunci am decis că vor pleca de acolo cu o lecție pe care n-o vor uita niciodată.”

Pe chipul lui a apărut imediat o urmă de speranță.

Am continuat:

— În ziua în care vei veni la mine să-mi ceri un sfat, nu să-mi dai ordine. În ziua în care vei considera că sunt partenerul tău, nu contul tău bancar. Atunci putem vorbi din nou despre încredere.

Marcus a coborât privirea.

Pentru prima dată în cinci ani de căsnicie, nu mai avea niciun argument.

Marcus a rămas nemișcat câteva clipe, apoi s-a ridicat fără să mai spună un cuvânt. A început să strângă paharele de pe masă, evitând să mă privească.

— Chiar ai de gând să lași lucrurile așa? întrebă el în cele din urmă.

— Nu eu le-am adus aici, Marcus.

— Pentru niște bani ești dispusă să-ți întorci familia împotrivă.

Am zâmbit trist.

— Nu banii au făcut asta. Faptul că voi i-ați considerat ai voștri înainte să mă întrebați dacă vreau să-i împart.

Nu a mai răspuns.

În seara aceea am dormit în camere separate pentru prima dată de când ne căsătoriserăm.

Zilele următoare au fost apăsătoare.

Marcus vorbea puțin și pleca devreme de acasă. Telefonul îi suna des, iar de fiecare dată ieșea pe balcon sau închidea ușa dormitorului când răspundea. Nu aveam nevoie să întreb cu cine vorbea. Știam.

În a patra seară, s-a așezat în fața mea.

— Mama spune că ai exagerat.

— Nu mă surprinde.

— Clara încă este convinsă că ai vrut doar s-o umilești.

— Dacă voiam s-o umilesc, îi spuneam asta în fața tuturor. Eu doar am cerut aceleași garanții pe care le-ar cere orice bancă.

Marcus își trecu mâna peste frunte.

— Nu poți să faci o excepție? Măcar pentru mine?

— Pentru tine am făcut excepții cinci ani.

S-a uitat mirat la mine.

— Ce înseamnă asta?

— Înseamnă că de fiecare dată când ai avut nevoie de bani, te-am ajutat. Când ai pierdut economiile în investițiile tale, am fost lângă tine. Când ai rămas fără serviciu aproape două luni, am plătit eu toate cheltuielile casei. N-am ținut niciodată socoteala.

Am făcut o pauză.

— Dar niciodată nu ai venit să-mi spui: „Mulțumesc.” În schimb, ai venit acum să-mi spui cum se împart banii mei.

Marcus coborî privirea.

Pentru prima dată nu încerca să mă contrazică.

O săptămână mai târziu, și-a strâns hainele într-un geamantan.

— O să stau o vreme la mama.