Două săptămâni mai târziu, Andrei a venit singur la mine împreună cu copiii.
Au adus flori și un coș cu fructe.
Nepoții au alergat direct în brațele mele.
— Bunico, când mai vii la noi?
I-am mângâiat pe cap.
— Voi veni cu drag… când voi fi invitată ca bunică, nu ca menajeră.
Andrei a încuviințat.
— Așa va fi.
Câteva zile mai târziu am primit un mesaj de la Mihaela.
Era scurt.
„Îmi pare rău. Abia acum am înțeles cât ai făcut pentru noi.”
Nu i-am răspuns imediat.
Iertarea are nevoie de timp.
Dar am înțeles încă o dată un lucru pe care viața mi-l învățase demult:
Ajutorul oferit din iubire nu are preț.
Însă oamenii care încearcă să profite de bunătatea altora ajung, mai devreme sau mai târziu, să descopere cât de scumpă poate deveni lipsa de respect.
