— Știi de ce te-am lăsat să urci?
— Ca să vorbim.
— Nu.
Vocea ei era calmă.
Mult prea calmă.
— Ca să te uiți în jur și să vezi consecințele.
Sebastian a rămas tăcut.
— Acum patru ani ai ales să mă crezi mincinoasă.
El a închis ochii.
Își amintea.
Perfect.
Mama lui.
Avocații.
Testele medicale manipulate.
Discuțiile.
Acuzațiile.
— Clara…
— Lasă-mă să termin.
Ea și-a încrucișat brațele.
— Când ți-am spus că sunt însărcinată, mama ta a insistat că încerc să te țin lângă mine pentru bani.
— Știu.
— Nu. Nu știi.
Lacrimile îi apăruseră în ochi.
— Pentru că tu ai crezut-o.
Adevărul era imposibil de contestat.
O crezuse.
Iar în timpul divorțului acceptase fără să verifice.
Fără să lupte.
Fără să întrebe.
— După divorț am născut prematur.
Amândoi au fost la un pas să moară.
