S-a uitat direct în ochii ei.
— Din farfuria pe care ai aruncat-o.
Doamna Rodica a rămas fără replică.
— Andrei, nu exagera…
— Nu exagerez deloc.
Vocea lui era calmă.
Dar tocmai calmul acela era mai înfricoșător decât orice țipăt.
— Știi ce văd eu aici?
Mama lui nu a răspuns.
— Eu văd o femeie care s-a trezit la șase dimineața ca să pregătească masa pentru familia ei.
Elena l-a privit surprinsă.
— Văd o femeie care a pus suflet în fiecare lucru de pe masă.
A făcut o pauză.
— Și văd o altă femeie care a ales să o umilească.
Fața Doamnei Rodica s-a înroșit.
— Eu sunt mama ta!
— Tocmai de aceea ar fi trebuit să fii prima care o respectă.
Femeia a încercat să răspundă.
Dar Andrei a continuat.
— Toată viața ai crezut că valoarea unui om se măsoară în bani.
În case.
În funcții.
În mașini.
A arătat spre oala de pe aragaz.
— Elena nu are averea ta.
