— Mama întreabă dacă mai ai câteva borcane de zacuscă…
L-am privit câteva secunde.
Apoi i-am întins o foaie pe care scrisesem numele a trei supermarketuri din apropiere.
— Nu mai am pentru împărțit.
Dar sunt sigură că găsește acolo.
Doar ea mi-a spus anul trecut că magazinele există pentru cei care își permit.
Adrian a coborât privirea.
N-a mai spus nimic.
Din primăvara următoare, nimeni nu m-a mai chemat la grădină cu pretenția că este „datoria mea”.
Au înțeles, în sfârșit, că munca nu valorează mai puțin doar pentru că este făcută din dragoste.
Iar eu am înțeles ceva și mai important.
În clipa în care încetezi să le mai faci altora pe plac cu prețul propriei tale demnități, începi, în sfârșit, să trăiești pentru tine.
