„Aici sunt toate documentele. Transferurile, plățile, conturile false. Tot ce ai făcut în ascuns… și tot ce am copiat înainte să semnezi. Legal, firma e acum sub controlul unei fundații care poartă numele mamei tale. Fundație care, conform actelor, îți interzice orice retragere de fonduri fără semnătura mea.”
„Minți!” a izbucnit el.
„Nu.” I-am aruncat o privire rece. „Doar te-am învățat ce înseamnă o investiție cu risc mare.”
S-a prăbușit pe scaun, trăgând aer adânc. Pentru prima dată, nu mai avea cuvinte.
Am privit pe fereastră. Afară, ploua ușor. Picăturile cădeau liniștite, ca și cum lumea își spăla păcatele.
„Ai crezut că poți juca murdar și să scapi ușor,” am continuat. „Dar vezi tu, Oleg, uneori femeile nu plâng, ci planifică.”
S-a ridicat brusc, lovind masa cu pumnul. „Ești nebună! Mi-ai distrus viața!”
„Nu,” am spus calm. „Ți-ai distrus-o singur. Eu doar am ținut evidența.”
M-am întors spre bucătărie și am început să strâng farfuriile. Fiecare sunet de porțelan pe lemn era ca o bătaie de gong. Un capitol se încheia.
