Pentru prima dată, în casă nu mai era nimeni care să-i pregătească masa, să spele biberoanele sau să strângă jucăriile.
Doar liniște.
A doua zi dimineață m-a sunat de mai multe ori.
Nu i-am răspuns.
Mi-a trimis mesaje.
“Îmi pare rău.”
“Hai să vorbim.”
“Te rog, răspunde-mi.”
Nu era prima dată când își cerea scuze.
Dar era prima dată când voiam să văd dacă regretă cu adevărat.
Mi-am petrecut ziua cu mama și cu fetele.
Am dormit câteva ore legate pentru prima dată după foarte mult timp.
Când am ajuns acasă în seara următoare, Radu mă aștepta în fața blocului.
Părea schimbat.
Avea cearcăne adânci și ochii obosiți.
— Îmi pare rău, a spus înainte să apuc eu să vorbesc.
Am rămas tăcută.
— Abia după ce am citit scrisoarea am înțeles ce ți-am făcut. Nu patru zile. Ci luni întregi.
A luat una dintre fetițe în brațe.
