— Tatăl meu nu mi-a cumpărat azi un buchet scump. Aveți dreptate. Dar știți de ce? Pentru că mâinile acelea pline de ciment au muncit toată noaptea ca eu să pot avea cărți, meditații și tot ce mi-a trebuit pentru școală.
În sală s-a făcut liniște deplină.
— Tata nu poartă costum și nici haine de firmă, pentru că a ales să-mi pună mie viitorul pe primul loc după ce mama a murit. El nu a lipsit niciodată de lângă mine. Nici când eram bolnavă. Nici când plângeam. Nici când nu aveam bani.
Costel și-a dus mâna la gură, încercând să-și stăpânească lacrimile.
Maria a coborât încet de pe scenă și a mers printre rândurile de scaune direct spre el.
Nu s-a uitat la nimeni altcineva.
Când a ajuns în fața tatălui ei, l-a îmbrățișat strâns, fără să-i pese de urmele de praf de pe salopetă. Apoi, în fața întregii săli, s-a aplecat și i-a sărutat mâinile aspre, crăpate de muncă.
