Apoi am privit spre tata.
El nu mi-a spus ce să fac.
Nu m-a influențat.
Doar mi-a zâmbit.
Exact cum făcuse toată viața.
Atunci am înțeles încă o dată cine era cu adevărat.
— O să fac testul de compatibilitate, am spus încet.
Femeia a ridicat speriată privirea.
Am continuat:
— Nu pentru că îți datorez ceva. Ci pentru că omul care m-a crescut m-a învățat că binele nu se face doar celor care îl merită.
Tata și-a șters discret lacrimile.
Directorul ceremoniei s-a apropiat de noi și a spus zâmbind:
— Cred că există o singură persoană care ar trebui să o conducă pe această absolventă pe scenă.
L-am privit pe tata.
— Mergem?
