Tăcerea care s-a lăsat după acele cuvinte a fost mai apăsătoare decât orice zgomot.
Toată lumea privea când spre mine, când spre tata.
El a tras adânc aer în piept.
— Nu te-am furat, a spus încet. Dar într-un singur lucru are dreptate.
Am simțit cum mi se strânge stomacul.
— Nu sunt tatăl tău biologic.
Nu am spus nimic.
Nu pentru că nu mă durea.
Ci pentru că omul din fața mea fusese tatăl meu în fiecare zi din viața mea.
Femeia a făcut un pas înainte.
Lacrimile îi curgeau fără oprire.
— Te-am lăsat la el doar câteva ore… Am crezut că mă întorc în aceeași seară. Nu voiam să te abandonez.
Tata a ridicat privirea spre ea.
