Datorii.
Conacul nu mai era ceea ce fusese.
Câteva săptămâni mai târziu, telefonul meu a sunat din nou.
Era Mihai.
— Mamă, am primit o solicitare.
— De la cine?
— De la familia Norton.
Am rămas fără cuvinte.
— Și?
— O să merg.
— După tot ce ți-au făcut?
Vocea lui a rămas calmă.
— Eu nu merg pentru ei.
— Atunci pentru cine?
— Pentru omul care m-a învățat să fiu.
Am început să plâng.
Știam exact la cine se referă.
La tatăl lui.
La mine.
La valorile cu care crescuse.
Câteva zile mai târziu, Mihai a ajuns în Anglia.
Purta un costum elegant.
Avea lângă el o echipă medicală de specialiști.
Nimeni nu l-a recunoscut la început.
Doamna Norton l-a privit câteva secunde.
