…pătura.
Aceeași pătură albastră în care Noah fusese găsit cu douăzeci și cinci de ani în urmă.
Mihai a rămas nemișcat.
— Ai păstrat-o? a întrebat cu voce stinsă.
Noah a zâmbit.
— Am păstrat tot ce conta.
S-a apropiat și i-a întins pătura.
Materialul era uzat de vreme, dar încă intact.
Mihai a trecut mâna peste el și a simțit cum i se umezesc ochii.
— Credeam că ai pierdut-o.
— N-am pierdut niciodată nimic din ce mi-ai dat tu.
În jurul lor, vecinii urmăreau scena în liniște.
Elena părea tot mai neliniștită.
— Ai venit doar pentru asta? a întrebat ea.
Noah s-a întors pentru prima dată spre ea.
— Nu.
A deschis apoi portbagajul SUV-ului.
A scos o mapă groasă.
Și încă una.
Apoi s-a apropiat de Mihai.
— Acum zece ani am început să caut adevărul despre cine eram.
Mihai a ridicat privirea.
— Și?
— L-am găsit.
