Discuția a continuat ore bune, sub umbra nucului din curte.
Ana le-a povestit despre zilele ei lungi la mașina de cusut, despre facturi, despre grija constantă pentru copil. Ion și Maria au vorbit despre viața lor de odinioară, despre copiii plecați la oraș, despre nepoții care ajunseseră să-i cunoască doar din poze.
La prânz, Ana a pus pe masă o ciorbă simplă și pâine caldă. Maria a ajutat instinctiv, ca și cum ar fi fost în casa ei dintotdeauna. Ion a reparat poarta care scârțâia de luni bune.
Seara, Andrei s-a așezat între ei pe bancă și i-a ascultat cum povesteau despre copilăria lor, despre școala de altădată, despre jocurile din uliță. A râs. Un râs sincer, care Anei i-a umplut ochii de lacrimi.
