„Vrei să ipotechez apartamentul pe care l-am cumpărat înainte să te cunosc… ca sora ta să-și deschidă un salon pentru câini?” am întrebat. Soțul meu a zâmbit și a spus liniștit: „Dacă mă iubești, vei semna.” Dar nu știa că, în noaptea aceea, îi auzisem adevăratul plan.

Partea 2 – Continuarea  În apartament s-a făcut o liniște apăsătoare.

Luca s-a uitat când la mine, când la valize.

A râs scurt.

— Ai înnebunit?

— Nu.

Doar m-am trezit.

Soacra mea s-a ridicat imediat.

— Clara, nu face o prostie! Vă certați pentru un credit!

Am clătinat încet din cap.

— Nu.

Nu pentru un credit.

Pentru faptul că ați făcut planuri cu apartamentul meu fără să mă întrebați măcar o secundă.

Irina și-a dat ochii peste cap.

— Exagerezi. Doar voiam să mă ajuți.

Am privit-o direct.

— Nu. Voi voiați să risc eu tot ce am construit înainte să apară Luca în viața mea.

Luca s-a apropiat.

— Apartamentul e doar un bun.

Am zâmbit amar.

— Pentru tine.

Pentru mine sunt cincisprezece ani de muncă.

Ore suplimentare.

Rate.

Concedii la care am renunțat.