„Nu mint, Liza” – răspunse Varvara, ștergându-și lacrimile. „Și nu vreau să distrug nimic. Vreau doar ca Dmitri să știe adevărul. Întregul adevăr.”
Se întoarse spre Dmitri. „Am plecat de la tine când am aflat de trădarea ta. N-am vrut să fiu o povară. N-am vrut să vă stric fericirea ție și Lizei, cu copilul vostru. Dar nu știam că sunt însărcinată. Iar când am aflat, era deja prea târziu. Nu m-am putut întoarce la tine, știind că m-ai trădat. Nu am putut să-ți spun de copii, știind că nu-i vei accepta. M-am hotărât să-i cresc singură. Și am făcut-o. Sunt vii, sănătoși, și mă așteaptă la mănăstire. Îl așteaptă pe tatăl lor, pe care nu l-au văzut niciodată.”
Dmitri stătea ca trăsnit. Lumea lui se prăbușise într-o clipă. Se uita la Liza, la băiat, apoi la Varvara. În privirea i se citea durere, căință, și ceva ce Varvara nu putea înțelege.
**Capitolul 4: Alegerea și consecințele**
Tăcerea se lăsă grea, apăsătoare. Liza, înțelegând că înșelătoria ei a fost descoperită, încercă să se justifice. „Dmitri, ea a inventat totul! Ea a fost dintotdeauna nebună! Nu o crede!”
Dar Dmitri n-o asculta. Se uita la Varvara, la fața ei plânsă, dar hotărâtă. În memorie îi răsăreau fragmente de amintiri: cuvintele ei despre sterilitate, disperarea ei, cruzimea lui însuși. Și acum – trei copii. Copiii lui. Simți cum în el se ridică un val de furie, îndreptată nu spre Varvara, ci spre sine însuși, spre Liza, spre toată minciuna în care trăise.
„Liza, e adevărat?” – vocea îi era surdă, aproape de nerecunoscut. „Știai că Varvara e însărcinată?”
Liza păli. Încercă să-și ascundă privirea, dar Dmitri o prinse de braț. „Răspunde!”
„Eu… nu am știut…” – bâigui ea. „Am crezut că a plecat doar… Am vrut să fii cu mine…”
„Minți!” – strigă Dmitri. „Ai mințit dintotdeauna! Mi-ai distrus familia! M-ai lipsit de copiii mei!”
Slăbi brațul, iar Liza se trase înapoi. Băiatul, speriat de țipete, începu să plângă. Dmitri se uită la el, la fiul său, pe care-l iubea, dar care se născuse dintr-o minciună. În inima lui se luptau dragostea și ura, atașamentul și dezgustul.
Se întoarse spre Varvara. „Unde sunt? Unde sunt copiii noștri?”
Varvara, văzându-i disperarea sinceră, se înduioșă. „La mănăstire, sus în munți. Mă așteaptă.”
„Merg cu tine” – spuse Dmitri. „Vreau să-i văd. Vreau să-i îmbrățișez. Vreau să le fiu tată.”
Liza, înțelegând că l-a pierdut pe Dmitri pentru totdeauna, izbucni în plâns. Luă băiatul de mână și o luă la fugă în pădure, lăsându-i pe Dmitri și pe Varvara singuri.
Dmitri și Varvara porniră spre mănăstire. Drumul fu lung, dar merseră în tăcere, fiecare cufundat în gândurile lui. Dmitri se gândea la copiii săi, la cum o să-i crească, cum o să recupereze timpul pierdut. Varvara se gândea la cum vor trăi mai departe, cum vor putea să se ierte unul pe altul, cum vor putea clădi o nouă familie pe ruinele celei vechi.
Când ajunseră la mănăstire, îi întâmpină maica Agnia. Îi duse la copii. Nadejda, Vera și Liubov erau deja mari, dar încă la fel de neajutorați. Se uitau cu mirare la bărbatul necunoscut care venise cu mama lor.
Dmitri coborî în genunchi și îi îmbrățișă pe toți trei. Lacrimile îi curgeau pe obraji. „Iertați-mă, copiii mei… Iertați-mă că n-am fost cu voi…”
Copiii, la început speriați, se obișnuiră treptat cu el. Îi simțeau dragostea, căința. Varvara se uita la ei, și inima i se umplea de căldură. Înțelese că, în ciuda durerii și trădării, dragostea era încă vie. Și că au o șansă la o viață nouă, la o nouă familie.
**Capitolul 5: Un nou început și ispășirea**
Dmitri și Varvara se întoarseră în sat împreună cu copiii. Vestea că Varvara are trei copii, și chiar cu Dmitri, se răspândi repede prin împrejurimi. Bârfe, șușoteli, osândă – toate se năpustiră asupra lor. Dar Varvara și Dmitri erau pregătiți pentru asta. Trecuseră prin război, prin trădare, prin minciună. Acum erau împreună, și asta era tot ce conta.
