Apoi s-a ridicat și a luat de pe dulap o cutie de carton, veche și îngălbenită de vreme.
A așezat-o în fața lui.
— Mama a păstrat-o pentru tine.
Victor a deschis-o cu mâinile tremurânde.
Înăuntru se aflau caietele lui din școala generală.
O praștie făcută dintr-o creangă.
Un fluier cioplit de tatăl lor.
O fotografie în care stăteau amândoi desculți, cu genunchii juliți și zâmbeau fără nicio grijă.
Sub toate era un plic.
Pe el scria cu scrisul mamei:
**„Pentru Victor, dacă se întoarce.”**
Victor a simțit cum i se strânge pieptul.
A desfăcut încet plicul.
„Dragul meu băiat,
Dacă citești aceste rânduri, înseamnă că ai găsit, în sfârșit, drumul spre casă.
Să nu te învinovățești pentru că n-ai fost lângă mine în ultimele clipe.
O mamă nu-și iubește copiii după câte drumuri fac până acasă.
Eu am fost mândră de tine în fiecare zi.
Dar să nu uiți niciodată un lucru.
Ana a rămas aici nu pentru că n-a avut vise.
A rămas fiindcă eu am avut nevoie de ea.
Dacă într-o zi vă veți întâlni din nou, să aveți grijă unul de altul.
Casa aceasta poate rezista fără mine.
