— Ana…
Casa asta rămâne a ta.
Ea a râs încet.
— Crezi că te-am chemat pentru casă?
Victor a zâmbit pentru prima dată cu adevărat.
— Nu.
Acum înțeleg.
M-ai chemat acasă.
Ana l-a privit câteva secunde.
— Nu eu.
Mama.
Ea a știut mereu că într-o zi o să te întorci.
Victor și-a îmbrățișat sora strâns.
— Promit că n-o să mai treacă treizeci de ani până ne vedem din nou.
Ana i-a șters o lacrimă de pe obraz și a zâmbit.
— Atunci să vii mai repede.
Plăcintele nu mai ies la fel de bune dacă se răcesc.
În lunile care au urmat, Mercedesul negru a început să apară tot mai des pe ulița satului.
Vecinii nu se mai mirau.
Știau că nu venise un om bogat să-și arate averea.
Se întorcea un frate care, după o viață întreagă, găsise din nou drumul spre casă.
