„— Ana, vezi și tu cât de greu îmi este! Am luat doar o mie de lei… am plâns eu la telefon. Răspunsul fiicei mele m-a făcut să înțeleg că, în ochii ei, nu mai eram mamă, ci o hoață. A doua zi însă, cineva a bătut la ușa apartamentului meu…”

Partea a 2-a.  Am ajuns cu greu până la ușă.

Inima îmi bătea atât de tare, încât pentru o clipă m-am temut că va ceda înainte să răsucesc cheia.

În prag stătea Ana.

Lângă ea era Andrei.

Niciunul nu zâmbea.

— Putem intra? — a întrebat ea încet.

M-am dat la o parte fără să spun un cuvânt.

Au intrat în bucătăria mea mică și s-au oprit brusc.

Privirea lui Andrei a căzut peste caloriferul electric vechi.

Apoi peste frigiderul aproape gol.

Pe masă erau medicamentele și facturile.

Nimeni nu vorbea.

În cele din urmă, Ana a rupt tăcerea.

— De ce, mamă?

— Pentru că mi-a fost rușine.

Vocea îmi tremura.

— Mi-a fost mai ușor să iau banii decât să vă rog să mă ajutați.

Ana a închis ochii.