— De ce nu mi-ai spus că ai ajuns atât de rău?
Am zâmbit amar.
— De câte ori încercam, îmi spuneai că și vouă vă este greu.
Și atunci am tăcut.
Andrei s-a apropiat de masă și a început să răsfoiască facturile.
Le-a privit câteva secunde.
Apoi s-a întors spre Ana.
— Uită-te la sumele astea.
Cu trei mii de lei pensie nu are cum să trăiască.
Ana și-a dus mâna la gură.
Pentru prima dată părea că vede apartamentul cu adevărat.
Pereții vechi.
Mobilierul uzat.
Frigiderul aproape gol.
Și pe mine.
Nu mama puternică pe care o știa.
Ci o femeie obosită, care încercase luni întregi să se descurce singură.
A început să plângă.
— Eu… chiar am crezut că exagerezi.
— N-am vrut să vă încurc viața.
Doar speram că, într-o zi, cineva mă va întreba dacă am nevoie de ceva.
Andrei și-a scos telefonul.
