„— Ana, vezi și tu cât de greu îmi este! Am luat doar o mie de lei… am plâns eu la telefon. Răspunsul fiicei mele m-a făcut să înțeleg că, în ochii ei, nu mai eram mamă, ci o hoață. A doua zi însă, cineva a bătut la ușa apartamentului meu…”

— Din luna aceasta plătim noi toate utilitățile.

Am ridicat imediat mâna.

— Nu.

Nu vreau pomană.

S-a uitat direct la mine.

— Nu este pomană.

Este ceea ce trebuia să facem de mult.

Ana s-a apropiat și mi-a luat mâinile într-ale ei.

— Mamă…

Iartă-mă.

Te-am judecat înainte să încerc să înțeleg.

Iar eu…

eu n-ar fi trebuit niciodată să iau banii fără să vă spun.

Amândouă plângeam.

Pentru prima dată după mult timp, nu mai era furie între noi.

Doar adevăr.

În următoarele săptămâni, Andrei a chemat o echipă care a schimbat caloriferele electrice vechi și a izolat apartamentul.

Ana venea aproape în fiecare weekend.

Nu cu bani ascunși într-un plic.