# Partea a 2-a – Continuarea poveștii. Am împins ușa doar cât să pot vedea înăuntru.
Respiram atât de greu, încât aveam impresia că toți cei din salon îmi pot auzi bătăile inimii.
Prima persoană pe care am văzut-o a fost Gabriel.
Nu îmbrățișa nicio femeie.
Era aplecat în fața unui băiețel de vreo șapte ani, pe care îl ajuta să-și lege șireturile.
Copilul i-a zâmbit larg și s-a aruncat în brațele lui.
— Ai venit!
— Cum să lipsesc? i-a răspuns Gabriel, ciufulindu-l ușor.
Abia atunci mi-am ridicat privirea.
Lângă fereastră se afla un scaun cu rotile.
În el stătea o femeie foarte tânără.
Avea chipul palid, trupul extrem de slăbit și purta un batic care îi acoperea capul.
Nu părea amanta nimănui.
Părea un om pe care viața îl lovise fără milă.
Femeia care îl întâmpinase pe Gabriel în parcare s-a apropiat de ea și i-a verificat perfuzia.
Purta ecusonul centrului.
Era asistentă.
Am simțit cum îmi fuge pământul de sub picioare.
În clipa aceea, asistenta s-a întors spre ușă și m-a observat.
— Bună ziua…
