Nimeni nu a mai atins mâncarea.
Până și copiii Claudiei, care se jucau cu niște mașinuțe în sufragerie, păreau să simtă că ceva se schimbase.
Bunicul și-a împreunat mâinile pe masă.
— Vreau să vă întreb ceva. Când a fost ultima dată când l-ați întrebat pe Andrei ce planuri are pentru viața lui?
Tata a oftat.
— Despre ce vorbești?
— Despre faptul că băiatul ăsta lucrează șase zile pe săptămână și nu a reușit să strângă bani nici pentru un avans la un apartament.
Mama a coborât privirea.
— Noi doar am încercat să ținem familia unită.
— Nu — a spus bunicul. — Ați încercat să țineți confortul unei persoane pe umerii alteia.
Claudia a izbucnit:
— Mereu mă judecați! Credeți că este ușor să fii mamă singură?
— Nu — a răspuns bunicul calm. — Nu este ușor. Dar nici nu este corect să transformi sacrificiul fratelui tău într-o obligație permanentă.
Am rămas tăcut.
Pentru că, în adâncul sufletului, știam că avea dreptate.
Ani întregi îmi amânasem viața.
Refuzasem ieșiri cu prietenii.
Renunțasem la vacanțe.
