# Partea a 2-a – Continuarea poveștii . Am coborât din mașină fără să-mi iau ochii de la poarta casei.
Ana ieșise în pridvor. Când m-a văzut, a încercat să zâmbească, dar chipul îi era atât de obosit, încât mi-am dat seama că plânsese ore întregi.
Am rupt foaia lipită de poartă fără să citesc mai departe și am intrat în curte.
— De când durează asta? am întrebat.
Ana și-a șters lacrimile.
— De aproape trei săptămâni. În fiecare zi mai apare câte cineva să-mi spună că sunt hoață. Unii nici măcar nu mă salută. Iar unchiul Sandu le spune tuturor că o să-mi ia casa în instanță.
— Și de ce nu mi-ai spus?
A plecat privirea.
— Pentru că aveai viața ta… și nu voiam să te trag înapoi în toate poveștile satului.
Am simțit un nod în gât.
Ani la rând mă liniștisem cu gândul că Ana este bine, că se descurcă, că satul are grijă de oamenii lui.
În realitate, sora mea ducea singură o luptă pe care nici măcar nu o cunoscusem.
—
Procesul a început peste câteva săptămâni.
Nu puteam fi eu judecătorul cauzei.
Eram fratele Anei, iar legea nu-mi permitea să am vreun rol în completul de judecată.
Dar asta nu însemna că aveam să stau deoparte.
Seară de seară am verificat fiecare act, fiecare înscris și fiecare declarație.
Am mers prin sat și am vorbit cu oamenii care chiar îi văzuseră pe părinții noștri în ultimii ani.
Cu medicul de familie.
